Mircea Bornescu (41 de ani), fostul team manager al echipei FC U Craiova, a dezvăluit motivul pentru care fanii din „Peluza Sud 1997” se răzbună pe Sorin Cârțu.
Sorin Cârțu (65 de ani) a picat din nou victima suporterilor din „Peluza Sud 1997”. Gardul casei președintelui formației Universitatea Craiova a fost vandalizat și fostul fotbalist a mers la Poliție pentru a depune plângere împotriva făptașilor care au fost surprinși pe camerele instalate în zonă.
Mircea Bornescu, fostul team manager al echipei finanțate de Adrian Mititelu, a vorbit despre incidentul în care a fost implicat Sorin Cârțu și știe motivul pentru care ultrașii s-au întors împotriva fostului mare jucător din Bănie.
Fostul portar consideră că suporterii lui FC U Craiova se simt trădați de Sorin Cârțu, cel care a ales să ocupe postul de președinte al formației Universitatea Craiova.
„Suporterii știu foarte bine că uneori toată dragostea, pe care o ai pentru un om, se poate transforma în ură. Mai mult ca sigur că Sorin Cârțu a fost foarte iubit de cei de la Peluza Sud și, datorită faptului că a făcut istorie la Universitatea Craiova, suporterii se simt trădați, pentru că a mers la CS U Craiova și face parte din acest proiect.
Așa sunt suporterii pătimași de la Universitatea Craiova. Amintiți-vă că și Claudiu Niculescu a pățit același lucru. Ei, când iubesc, iubesc cu patimă și la fel e și când urăsc”, a declarat Mircea Bornescu, conform Fanatik.
Mircea Bornescu a vorbit și despre derby-ul pe care FC U Craiova îl va juca împotriva celor de la Universitatea Craiov și este de părere că în acest meci va face diferența doar atitudinea jucătorilor.
„Cred că va fi un spectacol atât în teren, cât și în tribună. Va fi un meci încrâncenat, cu o dorință foarte mare de victorie de ambele părți. Sunt încrezător că echipa lui Adrian Mutu va face un meci bun. Echipa lui Reghecampf are un parcurs destul de bun în acest campionat. Are o echipă foarte bună, care se va bate la titlu, anul acesta. Însă, diferența în acest meci o va face doar atitudinea.
Este un derby și, vă dați seama, suporterii Universității Craiova își doresc să câștige acest meci sau să nu-l piardă. Plus că există această rivalitate dintre cele două echipe. Sunt doi antrenori foarte buni (n.r. Reghecampf și Mutu). Unul este consacrat, Reghe deja nu mai are nevoie de nicio prezentare în ceea ce privește calitățile lui de antrenor. Iar Adi Mutu este un antrenor foarte bun în devenire. Din punctul meu de vedere, va fi unul dintre cei mai buni antrenori din România, în viitorul apropiat”, a mai spus Mircea Bornescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER